Ioana Săulescu, Florentina Furtunescu, Daniela Opris, Laura Groseanu, Andreea Borangiu, Cosmin Constantinescu, Magda Negru and Ruxandra Ionescu

REZUMAT

Lupusul eritematos sistemic (LES) este prototipul bolii autoimune, afectând pacienţi tineri, predominant femei, cu impact important asupra calităţii vieţii. Deşi afectarea vasculară de tip aterosclerotic nu reprezintă o caracteristică a acestei boli, în timp acest tip de patologie reprezintă o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate.

Obiective. Caracterizarea unei cohorte de pacienţi cu LES din punct de vedere al evenimentelor vasculare, în scopul elaborării unor măsuri de prevenire a acestor complicaţii.

Material şi metodă. S-a efectuat un studiu prospectiv, pe 65 de pacienţi cu LES, internaţi în Clinica de Medicină Internă şi Reumatologie a Spitalului „Sfânta Maria“, Bucureşti. Înrolarea lor s-a făcut în mod consecutiv, în perioada octombrie 2011 – aprilie 2012. Toţi pacienţii au semnat un consimţământ informat aprobat în prealabil de Comisia de Etică a spitalului. Au fost înregistrate evenimentele vasculare ca: boala cardiovasculară de tipul anginei pectorale sau al infarctului de miocard, boala cerebro-vasculară de tipul accidentului vascular de tip ischemic sau tranzitor sau al bolii vasculare periferice de tipul arteriopatiei obliterante sau anevrismului de aortă abdominală, precum şi alte caracteristici clinice şi paraclinice ale pacienţilor.

Rezultate. Dintre factorii tradiţionali pentru suferinţa vasculară, cu semnificaţie statistică (p < 0,05) au fost hipertensiunea arterială, obezitatea, menopauza, sedentarismul. Factorii legaţi de boala lupică în sine întâlniţi în cohorta noastră au fost prezenţa anticorpilor antifosfolipidici, expunerea prelungită la corticoterapie, scorul crescut SLICC, vârsta mai mare la momentul diagnosticului LES şi vechimea mai mare a LES.

Concluzii. Screeningul pentru patologie vasculară trebuie început precoce, iar corectarea factorilor de risc corectabili reprezintă o bună oportunitate pentru ameliorarea supravieţuirii in LES, precum şi pentru creşterea calităţii vieţii la aceşti pacienţi.

Cuvinte cheie: lupus eritematos sistemic, leziune vasculară, boală endotelială

Full text | PDF

Andreea Borangiu, V. Moldoveanu, Tania Gudu, Daniela Opris, M. Abobului, Alexandra Kosevoi, Diana Mazilu, Alexandra Peltea, Ioana Săulescu, Violeta Bojinca and Ruxandra Ionescu

REZUMAT

Introducere. Existenţa unei progresii radiologice în poliartrita reumatoidă chiar şi la pacienţii încadraţi în remisiune cu impact asupra prognosticului, gradului de dizabilitate şi a costurilor socio-economice a impus utilizarea unor metode imagistice care alături de examenul clinic şi biologic să crească acurateţea evaluării pacientului. Au fost elaborate 10 recomandări EULAR de implementare a ultrasonografiei şi imagisticii prin rezonanţă magnetică în diagnosticul, tratamentul şi monitorizarea pacienţilor cu poliartrită reumatoidă. Acestea au la bază numeroase studii ale căror rezultate certifică capacitatea celor două metode de a identifica inflamaţia subclinică şi existenţa unor factori de prognostic imagistici pentru progresia eroziunilor.

Obiective. Principalul obiectiv al studiului a fost identificarea unei corelaţii între ultrasonografie şi IRM comparând capacitatea fiecărei metode de a detecta inflamaţia articulară, de a identifica prezenţa eroziunilor şi de a urmări progresia lor la 3 luni. Alte obiective au fost identificarea unor factori predictivi imagistici pentru progresia eroziunilor.

Material şi metodă. Lucrarea de faţă reprezintă o analiză a 26 de pacienţi cu poliartrită reumatoidă luaţi în evidenţa clinicii „Sfânta Maria“. Studiul se bazează pe analiza foilor de observaţie ale pacienţilor, pe evaluarea clinică şi imagistică la momentul prezentării şi ulterior la 3 luni. Tehnicile imagistice folosite au fost ultrasonografia şi imagistica prin rezonanţă magnetică. Pentru prelucrarea statistică a datelor s-a folosit programul IBM SPPS 20.0 pentru Windows.

Rezultate. În rândul pacienţilor luaţi în studiu, 22 erau femei şi 4 bărbaţi; durata medie a bolii fiind de 12 ani. S-a obţinut o corespondenţă bună pentru identificarea eroziunilor între ecografie şi IRM, atât la baseline, cât şi la 3 luni, pentru toate articulaţiile urmărite, cu o excepţie (pentru MCF3 la evaluarea iniţială). S-au obţinut corelaţii semnificative din punct de vedere statistic între edemul osos identifi cat la IRM la evaluarea iniţială şi prezenţa eroziunilor la 3 luni, la acelaşi nivel, pentru toate articulaţiile examinate, cu excepţia MCF3 (la acest nivel corelaţia a fost nesemnificativă statistic: r = 0,191, p = 0,372).

Concluzii. Concluzionând, edemul osos reprezintă un factor de predicţie pentru progresia eroziunilor şi la 3 luni. De asemenea, rezultatele studiului actual au arătat concordanţe între ultrasonografie şi IRM, cu semnificaţie statistică în ceea ce priveşte identificarea eroziunilor la nivelul articulaţiilor luate în studiu (excepţie făcând MCF III la evaluarea iniţială) la ambele determinări. Conform analizei actuale, sinovita monitorizată ecografic şi prezenţa semnalului Doppler nu prezintă valoare predictivă pentru apariţia/progresia eroziunilor la 3 luni.

Cuvinte cheie: poliartrită reumatoidă, imagistică prin rezonanţă magnetică, ultrasonografie, eroziuni osoase, progresie

Full text | PDF

Daniela Opris, Alina Besliu, Leontina Banica, Ruxandra Ionescu and Cristiana Matache

REZUMAT

Sindromul Sjögren (SS) este o exocrinopatie autoimună cronică asociată cu infiltrare limfocitară de grade variabile la nivelul organelor afectate, în special glande lacrimale şi salivare. Exista pânǎ în prezent câteva ipoteze privind rolul jucat de limfocitele T reglatoare în etiopatogenia, progresia bolii şi complicaţiile din SS.

Obiective. Evaluarea statusului Treg la pacienţii cu Sindrom Sjögren primar, dar şi variaţia acestuia funcţie de manifestările de boală şi factorii de prognostic negativ.

Material şi metodǎ. S-a efectuat un studiu prospectiv care a inclus 46 de pacienţi cu Sindrom Sjögren primar (SS) internaţi în Clinica de Medicină Internă şi Reumatologie a Spitalului „Sfânta Maria“, Bucureşti, şi 43 de donatori sănătoşi (grupul de control). Înrolarea pacienţilor s-a făcut în mod consecutiv prezentării lor. Limfocitele T CD4+ din sângele periferic au fost izolate după centrifugarea în gradient de densitate pe Ficoll-Paque, iar fenotipul lor a fost studiat prin citometrie de flux (FACS) şi PCR în timp real.

Rezultate. În cazul pacienţilor cu SS, procentul de celule Tregs este semnificativ mai redus, în timp ce nivelul de expresie a receptorului CD25 este semnificativ mai crescut pe celulele Tregs comparativ cu subiecţii grupului de control. Atât procentele de celule TregsGITR+, dar în mod special nivelul de expresie pe celulele Tregs al receptorului GITR par a fi mai crescute la pacienţii cu SS comparativ cu subiecţii de control. De asemenea, pacienţii evaluaţi Treg au avut caracteristic nivele reduse de Foxp3, expresie intracelulară crescută de CTLA-4 şi expresie crescută de CD45RO. Atât procentul de celule Tregs, cât şi nivelul de expresie al Foxp3 în celulele T CD4+ s-au corelat cu: afectarea sistemică, hipocomplementemia sau prezenţa autoanticorpilor anti-La.

Concluzii. Aceste rezultate sugerează că pacienţii cu SS pot fi caracterizaţi printr-un procent redus de limfocite T reglatoare cu caracteristici particulare şi relevanţă clinică.

Cuvinte cheie: Sindrom Sjögren primar, limfocite T reglatoare, Foxp3

Full text | PDF

Marius Vlase, Daniela Opris, Ene Răzvan and Cătălin Cârstoiu

REZUMAT

Articulaţia scapulohumerală este cea mai mobilă articulaţie a corpului, fiind însă şi cea mai expusă din punct de vedere al stabilităţii. În ciuda incidenţei mari a instabilităţii umărului în populaţia generală, există puţine studii clinice privind asocierea dintre instabilitatea de umăr şi dezvoltarea leziunilor de artroză secundară.

Scopul lucrării noastre a fost evaluarea la distanţă a dezvoltării modificărilor degenerative ale umărului, după tratamentul chirurgical pentru instabilitate scapulohumerală anterioară. Studiul a cuprins un lot de pacienţi din Clinica de Ortopedie SUUB, în perioada 2008-2014, la care s-a practicat stabilizare chirurgicală pentru luxaţie recidivantă scapulo-humerală. Lotul a cuprins 26 de pacienţi care au fost împărţiţi în două grupe, în funcţie de procedeul chirurgical efectuat. Primul grup a fost format din pacienţii la care s-a practicat operaţia Bankart pe cale deschisă (12 cazuri), iar al doilea grup din pacienţii la care s-a practicat operaţia Bankart pe cale artroscopică (14 cazuri).

Urmărirea comparativă a rezultatelor la distanţă pentru aprecierea apariţiei modificărilor degenerative ale umărului s-a efectuat la un interval de 4 ani postoperator, prin examen clinic şi status funcţional utilizând scorul Constant, precum şi prin examen radiologic. Rezultatele au fost verificate statistic utilizând testul t (semnificativ pentru p<0,05). Valoarea medie absolută a scorului Constant a fost de 81,6 la grupul tratat prin tehnica deschisă şi de 87,41 la grupul tratat artroscopic, cu valoarea p=0,0192, semnificativă din punct de vedere statistic. Au fost înregistrate diferenţe semnificative ale scorului Constant între cele două grupe şi în ceea ce priveşte parametrul „durere”. Modificări radiologice de artroză au fost remarcate la 3 pacienţi din grupul trataţi prin tehnica deschisă faţă de nici un pacient din grupul tratat artroscopic. Deşi aceste diferenţe au fost considerate neconcludente din punct de vedere statistic (p=0,0578), se poate observa existenţa unei predispoziţii mai mari pentru dezvoltarea leziunilor de artroză în cazul pacienţilor trataţi prin tehnica operatorie deschisă faţă de cei trataţi prin tehnica artroscopică.

În concluzie, intervenţia chirurgicală de reparare a leziunii Bankart pe cale artroscopică pentru instabilitate anterioară a umărului conferă rezultate superioare în ceea ce priveşte dezvoltarea modificărilor degenerative articulare, faţă de intervenţia Bankart pe cale deschisă.

Cuvinte cheie: leziune Bankart, instabilitate scapulohumerală, artroscopie de umăr, artroză scapulohumerală

Full text | PDF